Creştinii, la sfârşitul vremurilor!

Vremea este târzie. Foarte probabil nici să nu realizăm cât de aproape suntem de finalul istoriei. De ani de zile se spune că noi suntem „generația răpirii”. Posibil aşa să fie, posibil nu, cert e că viața noastră oricând se poate încheia. Suntem pregătiți? Cunoaşterea vremurilor. Lumea occidentală a avut parte de linişte. Decenii la…

Supraviețuind pandemiei!

Creștinismul a rezistat în vremuri mult mai tulburi ca cele de astăzi. Biserica are o promisiune certă în afirmația Domnului ei: ”..porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 5:18). Aduceți-vă aminte de cuvintele lui Petru, ”dar Cuvântul Domnului rămâne în veac” (1 Petru 1:25a), prin urmare putem avea încredere în promisiunile lui Hristos. Biserica…

Motivațiile evanghelizării! (1)

Evanghelizarea celor de lângă noi (toți cei care au nevoie de Evanghelie) nu e un fapt natural pentru toți creștinii, deși ar trebui să fie. Unii creștini au o deschidere mai mare pentru a duce Cuvântul lui Dumnezeu omenirii, pe când alții, ori nu sunt activi, ori evanghelizează cu mari eforturi. La baza acțiunilor evanghelistice…

Pentru cei lipsiți de odihnă..

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi și împovăraţi, și Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28 VDC În vuietul și larma produsă de o societate din cale afară de activă, Isus prin evanghelie chema oamenii la El. Nu aveau pământenii timp de mesajul Lui. Astăzi, nu mai vezi aglomerări de oameni, magazinele altădată pline de…

Ce facem cu îngrijorările noastre?

În aceste zile de criză, au apărut deja multe mesaje de încurajare. Sunt convins, că mulți vor mai scrie sau înregistra mesaje de acest gen, pentru că această pandemie e departe de a se fi încheiat. M-am apucat şi eu de scris pe subiect. Nu pentru că nu e deajuns ce s-a scris, ci pentru…

Reflecție asupra „vinovăției” lui Dumnezeu !

Dumnezeu nu e cea mai la modă persoană, spunea un predicator, dimpotrivă e cea mai înjurată, cea mai disprețuită şi detestată persoană. Acelaşi distins slujitor, remarca faptul că, secolului 20, vreme în care s-a afirmat răspicat moartea lui Dumnezeu, îi corespund cele mai mari dezastre provocate şi realizate de către om, şi anume cele două…

Închinare sau aşteptare?

Sondajele de opinie vorbesc despre o scădere a încrederii oamenilor în instituția Bisericii. Există persoane (cândva creştini practicanți) care abandonează Biserica. Am ajuns să vorbim despre membri activi şi inactivi. Între credincioşii care frecventează regulat slujbele duhovniceşti, sunt nemulțumiri cu privire la calitatea slujbelor din cadrul închinării publice. În articolul despre relevanța slujbelor bisericilor evanghelice,…

Relația cea mai importantă !!

Societatea e formată din oameni care relaționează. În lipsa relațiilor, societatea nu ar funcționa. Relațiile pot fi de ordin familial. Familia e leagănul societății. Ce păcat că familia e discreditată. Cu cei numiți de noi prieteni, avem relații de prietenie. Vecinii, deasemenea, se pot bucura între ei de relații, dar şi cei care frecventează aceeaşi…

Discernerea gândurilor

Mintea e locul gândurilor. Se spune că nu putem împiedica gândurile să ne treacă prin minte, dar putem influența ce fel de gânduri vom avea. E important să ne impunem limite: unde vom merge și ce anume vom face, cu ce fel de oameni ne vom întâlni și ce fel de preocupări ne vom forma….

Despre relevanța slujbelor duhovnicești !

Noi evanghelicii, am privit foarte mult în curtea vecinilor tradiționaliști (a Bisericilor istorice). Am văzut, ce am vrut să vedem și am acuzat lipsa de relevanță, evidențiată în opinia noastră, prin dezinteresul credincioșilor pentru liturghie. Reflectez acum la un aspect, și anume: Care a fost obiectivul „cercetării„ noastre? Dacă am fost conduși de un spirit…